Datorită situării geografice în zona depresionară intramontană, respectiv de trecere către zona montană, pe teritoriul comunei se remarcă un topoclimat specific, caracterizat prin frecvente şi persistente inversiuni termice nocturne şi de iarnă.
Clima şi hidrografia teritoriului studiat al localităţii este caracterizată de condiţii termice aspre, cu veri scurte şi ierni lungi.
Temperatura medie anuală se caracterizează prin izoterma anuală de -6°C pentru luna ianuarie şi +17°C pentru luna iulie, iar precipitaţiile medii anuale ating 590 mm.
În această zonă se resimt influenţele continentale est-europene manifestate iarna prin temperaturi joase datorate invaziilor de mase de aer arctic care pătrund în depresiune. Zăpada se menţine la sol 80 – 100 zile pe an. O altă caracteristică a climei o constituie îngheţurile târzii de primăvară şi îngheţurile timpurii de toamnă, cu efecte negative asupra dezvoltării vegetaţiei. Îngheţul se produce timp de 160 – 165 zile anual. Numărul zilelor ploioase se cifrează la 100 – 108 zile pe an. Curenţii de aer au direcţia vest-nord-vest datorită deschiderii regiunii spre vest, aceștia generând scăderi substanţiale de temperatură.